Dacă tot...

O mână de nisip, şi e de ajuns.Dar când un bloc se ridică peste noapte, peste tine,atunci oare mai poţi respira? Oare te poţi ridica mai sus decât însuşi blocul de nisip? Mă sufoc şi nu mai ajung la capăt. Dacă drumul e aşa de anevoios cum e cerul?
Din prăpastie m-am ridicat şi în prăpastie am ajuns.E atât de întuneric şi de frig aici, încât sunt una cu prăpastia. Parcă mi-e familiar locul,iar pereţii mă îmbraţişează.Mi-au simţit lipsa, de mult nu m-au mai atins. Acum îi mângâi dar inima mi-e pentru a doua oara ruptă.Doar bucăţele micuţe au mai rămas pe jos. Le zdrobesc cu călcâiul şi un rânjet apare pe faţa mea. Dacă tot nu mai am inimă de ce aş mai avea frică?
Dacă nu mai am frică de ce aş mai plânge? Dacă nu mai plâng de ce aş mai "fi"?

Mâine

Nu va mai exista un mâine. Azi şi doar azi e ultima speranţă ce mi-a mai rămas. Mâine voi renaşte, o voi lua de la început. Mâine voi fi alta. O altă persoană, o altă prezenţă. Visul ce m-a ţinut atât de mult în viaţă a murit. O dată cu el a dispărut şi o parte din mine. Am devenit o altă Diana. Nici numele parcă nu mi se mai potriveşte. Nu mai ştiu cum să mă identific, cum să mă privesc. Toţi mă văd aşa cum nu sunt. Interiorul mi-e acoperit de mii de măşti fără ca eu să fi premeditat.
Omul se schimbă in fiecare zi, iar eu de ani de zile sunt la fel. Iubesc la fel.Simt la fel. Aş vrea să pot să cânt si să mă joc. Acum e alta în locul meu,ea se joaca cu părul tău, îţi atinge buzele, şi îţi sărută ochii. Iar eu am luat-o pe alt drum, mult mai alunecos şi mai stramt. Aş vrea sa fug în sus dar am căzut. Mă voi ridica mâine sau mă voi poticni? Voi cânta mâine sau mă voi ingropa în mormane de cărţi?Dar şi mâine e o zi ca oricare alta.

Zburătorul

Am avut un vis care nu părea deloc a fi ireal. Eram pe străzile pustii, fugeam, ne ţineam de mână şi râdeam ca doi copii.Ştiam amândoi că fiecare e făcut pentru altcineva şi totuşi nu ne păsa. Ştiam ca destinul e împotriva noastră şi continuam să ne amăgim şi să ne jucam. Dacă tu erai diavolul, eu am acceptat jocul tău şi tu ai impus regulile.Pentru moment. Simt că acum a venit timpul meu. Nu mă interesa deloc cine şi ce erai.Nici măcar faptul că eşti atât de rece şi de diferit. Creadeam că te cunosc de o viaţă dar nu e deloc aşa. Te ştiu din vis.
Eşti atât de frumos încât de abia te pot privi. Nu-mi plac blonzii, dar tu semeni cu un înger decăzut. Şi când m-ai strâns in braţe şi m-ai sărutat lumea s-a oprit în loc. Doar pentru noi doi. Nici nu ştiam ce se întâmplă,unde mă aflu şi cu cine. Eram pentru veşnicie,acolo,a ta. Doar a ta.Şi frigul ţi-e prieten. Apropierea ta l-a indepărtat. Nu-mi mai amintesc decât plimbarea noastră, braţele ce ma înconjurau, buzele tale, şi aceeasi ochi ce mă urmăresc de mult timp. Zburătorule, ştiam că ai să revii la mine în alte vremuri, şi uite că eşti aici. Aşa cum te-am visat mereu....Şi tot aşa ai plecat, fără să-mi laşi nimic.Nici măcar un fir de păr nemuritor, galben si stralucitor să-mi amintească de tine.

O dată cu tine

O dulce depărtare, dulce iubire. Am alergat înspre tine,iar acum că te-ai ascuns, fug în toate direcţiile. Nu te mai caut decât in mine, pentru că acolo ştiu că te voi găsi mereu. Am renunţat pentru moment, la mine şi la noi, dar la tine cum aş putea-o face? Acum că te-am pierdut, alerg. Şi nu mai ştiu unde să mă opresc, când şi cum. Mă îndrăgostesc, dar îmi trece când te visez. Simt că visul meu nu s-a spulberat,deşi eu insămi am renunţat la el. Undeva, departe, sper că şi gândurile tale sunt la fel.Dar tare mă tem că nu. Echilibrul meu s-a dus, o dată cu visul meu. Aş vrea să-mi auzi gândurile, dar tare mă tem că te-ai pierde în ele, că te-ar absorbi lacome. Aşa cum tu nu inţelegi cuvintele acestea, aşa cum limba română ţi-e străină aşa nici eu nu am înţeles de ce ai fugit şi de ce m-ai lăsat şi pe mine să "fug". M-ai împins fără să vrei în căutarea iubirii,dar cum aş putea eu oare să o găsesc când am întâlnit-o şi în aceeaşi zi am şi pierdut-o, o dată cu tine?

Timp.Viaţă.Moarte

Ce e timpul? Ce e viaţa? Ce e moartea?
Sunt noţiuni atât de ambigue că nici măcar nu pot să le dau o definiţie aproximativă.
Dar ştiu că murim în fiecare clipă,o părticica din noi se transformă sau dispare.În unele zile,murim mai mult.Şi din păcate o mare contribuţie o au şi semenii noştri. Ca nişte vampiri ne sug serul vieţii,zi de zi. Chiar cele mai apropiate persoane ne omoară cu indiferenţă, sarcasm, lăcomie, invidie, ură etc. Şi e normal. Suntem singuri în lumea asta, şi aşa am fost mereu. Am constatat destul de târziu singurătatea cu care ne naştem şi imposibilitatea de a-ţi aduna prietenii,rudele,la un loc.Aparent, e posibil,dar distanţa dintre noi şi ceilalţi e nemăsurabil de mare. Doar corpurile sunt apropiate, dar mintea, sufletul, gândurile sunt la mii de kilometri depărtare. De ce un om când moare e uitat atât de repede?(Cu excepţia geniilor şi a altor categorii de persoane).E simplu, pentru că a fost înlocuit. Egoismul ne face să avem grijă doar de viaţa noastră. Încă de la naştere suntem condamnaţi. Ucidem idei,ganduri, vise, dorinţe.Îi infestăm şi pe ei cu nemulţumire, cu eşecurile si frustrările noastre. Societatea ne vrea roboţi:fără sentimente,fără creativitate, fără viata.
Timp...Viaţă ...Moarte...toate sunt legate între ele şi totuşi fiecare are o cu totul altă definiţie. Şi totuşi există viaţă dupa moarte?

Fără sentimente

Fără sentimente. Asa am reactionat când am auzit vestea. Nu o căutam şi totuşi a apărut. Şi am reacţionat atipic mie. Total obiectiv. Nicio emoţie, doar ganduri pasagere. Aşa ca tine. În momentul în care m-ai înlocuit, probabil ca m-aş fi infundat în sentimente de ură, frică, nebunie, iubire şi multe altele. Probabil că aş fi urlat şi o parte din mine ar fi murit. Acum par seacă. Sectorul meu dedicat ţie a fost înlocuit. Iar în momentul în care aud numele tau, programul meu interior nu te recunoaşte, nu reacţioneaza. Eşti un străin,nu ai acces. Şi nici nu mai există nicio portiţă. E ciudat cum lucrurile s-au schimbat, cum lacrimile seacă, cum tristetea se transformă în bucurie, cum omul se maturizează, cum ochii mei văd ce înainte nu puteau să vadă. Şi fiecare schimbare, fiecare surâs, fiecare lacrimă ma duc tot mai departe de tine. Distanţa dintre noi e mai mare decât un ocean, iar oceanul sunt eu.

Ritual.Scrisoare către diavol

Am coborât strada,plină de emoţie si căldură,iar când mi-ai apărut în cale aveam impresia că văd chipul unui diavol.Nu eşti om,ai ceva neomenesc şi totul mă leagă de tine. Sunt o bucată din tine.Mi-ai făcut o vrajă, iar acum par a fi a ta. Te urmez ,fără să mă intreb unde ne duc paşii,ochii mei urmărind doar chipul tău. Ajungem în locul nostru tainic, iar acolo fără frică ştiu că urmează să te vrăjesc. Ţi-am promis, iar acum trebuie să mă tin de cuvânt. Mi-e frică.Nu de tine,ci de mine. Dacă vraja mea se va indeplini? Ce mă voi face atunci? Ce te vei face? Oare mi-aş dori eu un demon lângă mine? Oare atât de tare m-ai prins în capcana ta, în seara aceea cu privirea ta rece şi tăioasă încât să nu mă mai poată opri nimeni? Da.
Te iau de mână şi încep să mă concentrez. E foarte greu dar mă chinui. Trec secundele şi simt cum încep să-mi vibreze palmele, să declanşez curentul acela magic care va trece din mine în tine. Vreau să-ţi transfer o parte din bunătatea mea,din inima mea,să-ti transfer sufletul pe care nu-l ai. E tot mai greu,puterile mă lasă, şi încep să zic în minte "Te leg de mine pe viaţă şi pe moarte,dar eu mereu voi avea o portiţă".
Îţi privesc chipul şi îmi vine să-l sarut, să il ating. Eşti perfect mascat. Un diavol,cu chip de înger. Ce chip luminos, şi ce buze, doar ochii fermecatori îmi arată lipsa de profunzime, de suflet şi mă îngheaţă. Te rog să mă priveşti în ochi, iar acum va urma partea interesanta.
Pare ca vrei o luptă intre noi doi,dar eu vreau altceva.Iţi ofer acces la sufletul meu,ba chiar incerc să ţi-l transfer(o parte) dar tu ma doreşti altfel: o adeptă.Nu mă pot conforma,nu-ţi pot vinde integritatea mea şi fără să clipesc,fără să gandesc mă adancesc în ochii tăi.M-am cufundat in ei şi acum sunt in întuneric. E beznă si pustiu.Văd o luminiţă undeva departe si o urmăresc.Încet,încet ţi se schimbă conturul şi ţi se luminează chipul în exterior.E o lumina portocalie.Mi se pare atât de ciudat,nu mă aşteptam la asta.Ţi-am văzut aura.
...Câinele a intrerupt ritualul. S-a pus în spatele tau, si se uita neincetat la mine.E protectorul tău? Mă ridic să plec dar un val de dorinţă mă cuprinde,astfel încât fug înspre tine,te iau in braţe,iar timpul s-a oprit.Te strang,stiu ca imi îmbrăţişez dusmanul dar nu conteaza.Eşti al meu.O simt.Imi întorc faţa inspre tine, şi mă săruţi la început ezitând iar pe urmă tot mai intens.Nu mai există timp,spaţiu,nu mai e nimic,doar noi doi. Epuizată,îmi iau rămas bun, ştiu ca te voi revedea pe alte tărâmuri,in alte vremuri, dar te voi vedea.

Daca as fi o pasare

Daca as fi o pasare....as zbura.Nu m-as opri nici cand picuri grei ar cadea pe aripile mele,nici cand fulgere m-ar urmari,sau cand vantul m-ar impinge,nici cand soarele m-ar arde,sau cand norii grei m-ar acoperi.As zbura de dimineata pana seara in inaltul cerului, iar noaptea as cobori incet,savurand tacerea. Nu mi-as urma suratele,nici parintii, nici copiii, as fi libera si singura. Si singuratea mea imi va umple dorul si dorinta de a face altceva. As vizita in fiecare zi alt loc, as admira bogatiile naturii si as contempla minunatiile realizate de oameni.
Daca intr-o zi cineva m-ar inchide intr-o colivie, as suferi. Nu m-as mai hrani si inima mi s-ar rupe in bucatele. Agonia m-ar omori incet incet si intr-un final n-ar mai ramane nimic.
Dar daca m-as naste intr-o colivie si dupa ani de zile poarta mi-ar fi deschisa as ramane pe loc.Mi-ar fi frica sa fac un pas fara ajutor.As avea nevoie de un imbold.Emotiile m-ar coplesi chiar daca neincrezatoare as aspira la cunoasterea necunoscutului....Si uite ca am fost aruncata in libertate. Din primul moment in care am gustat gustul libertatii viata mea a inceput.Pana in acel moment n-am trait,am avut impresia ca traiesc. Si am devenit o pasare care zboara tot mai sus,mai cade,se ridica,se mai loveste, se impiedica dar intr-un final isi ia zborul. O pasare pe care n-o mai leaga nimeni, pe care o gasesti dar n-o mai aduci inapoi in colivie. Uneori are tentative...vine sta putin,revine la starea primordiala si apoi zboara iarasi. Cu o viteza nemaintalnita, cu o dorinta arzatoare de a scapa. In colivie se imbolnaveste. Moare